Ziua Mondială a Acreditării 2020 (#WAD2020)

În fiecare an, la 9 iunie, se sărbătorește Ziua Mondială a Acreditării. 

Anul acesta, tema propusă de organismele recunoscute la nivel internațional și european din domeniul acreditării (ILAC – International Laboratory Accreditation Cooperation, IAF – International Accreditation Forum, EA – European Co-operation for Accreditation) se referă la rolul acreditării în creșterea încrederii în asigurarea siguranței alimentelor.

Declarația comună a președinților ILAC și IAF evidențiază semnificația zilei acreditării în anul 2020.

Astfel, având în vedere obiectivul principal al acreditării, care constă în a asigura mediul de afaceri, utilizatorii finali și autoritățile de reglementare că un organism de evaluare a conformității (OEC), - un organism de certificare sau inspecție, un laborator de încercări, etalonare sau medical - deține competența tehnică necesară și funcționează în mod imparțial. Această competență este evaluată de organismele de acreditare în raport cu standarde și cerințe naționale și internaționale.

Aceasta se realizează pe întregul lanț de aprovizionare cu alimente, de la fermă la furculiță, de la producția, prelucrarea și ambalarea, depozitarea și transportul alimentelor, până la comerțul cu amănuntul și serviciile de catering, contribuind la crearea nivelelor de asigurare a încrederii pe lanțul de aprovizionare.

Începând cu 2008, acreditarea în UE a fost reglementată printr-un regulament specific, Regulamentul (CE) nr.765/2008, astfel încât autoritățile statelor membre sunt obligate să recunoască atât acreditările efectuate de organismele naționale de acreditare care îndeplinesc cerințele acestui regulament, cât și atestările emise de organismele de evaluare a conformității acreditate de acestea. Organismele naționale de acreditare sunt evaluate la rândul lor, de către organizația care coordonează activitatea la nivel european, EA.

În România, Organismul Național de Acreditare este RENAR – Asociația de Acreditare din România care activează ca organism de acreditare de 21 ani.

RENAR este membru fondator și semnatar al protocoalelor de recunoaștere MLA (EA Multilateral Agreement) cu organizațiile ILAC, IAF, EA pentru toate domeniile care sunt, în prezent, cuprinse în schemele de evaluare (laboratoare de încercări, etalonări, analize medicale, furnizori de încercări de competență, inspecție, certificare sisteme de management, certificare produs, certificare persoane, validare și verificare).

RENAR funcționează ca organism național, unic de acreditare, conform cerințelor Regulamentului (UE) nr. 765/2008.

În domeniul siguranței alimentelor, ultima reglementare la nivelul Uniunii Europene, Regulamentul (UE) 2017/625 prevede folosirea acreditării, conform standardelor EN ISO/IEC 17025:2017 respectiv EN ISO/IEC 17020:2012 pentru, spre exemplu:

  •  Laboratoarele de referință ale Uniunii Europene;
  •  Laboratoarele naționale de referință;
  •  Laboratoarele oficiale, la nivelul statelor membre, care efectuează analize, teste și diagnosticări de laborator pentru controalele oficiale;
  •  Organisme desemnate de autoritățile statelor membre pentru controlul oficial al alimentelor.

De asemenea, RENAR a acreditat, în domenii reglementate, la nivelul UE:

  • Organisme de inspecție și certificare a produselor agricole sau alimentare, reglementate prin Regulamentul (UE) nr. 1151/2012;
  • Organisme de inspecție și certificare  a produselor ecologice, reglementate prin Regulamentul (CE) nr. 834/2007.

În prezent, sunt acreditate, în domeniul alimentar, 172 laboratoare și organisme de inspecție și certificare.

Această sărbătoare îmi oferă prilejul de a asigura, din nou, autoritățile, mediul de afaceri și cetățenii României că Organismul Național de Acreditare - RENAR va acționa, în continuare, pentru a asigura acreditările necesare implementării reglementărilor europene și internaționale, accesul întreprinderilor românești pe piața liberă (prin înlăturarea barierelor tehnice), asigurarea bunăstării cetățenilor (sănătate, mediu, siguranța alimentului, etc.) țării.

Președinte RENAR, Prof. univ. dr. ing. Dr. h.c. Fănel IACOBESCU