Comunicat privind Conferința “RENAR – partener al laboratoarelor de analize medicale din România în respectarea cerințelor europene privind testele de laborator și sănătatea pacienților”

18.01.2019 - 15:45:00

În data de 27 noiembrie 2018, Asociația de Acreditare din România – RENAR, Organismul Național de Acreditare, a organizat Conferința cu tema “RENAR – partener al laboratoarelor de analize medicale din România în respectarea cerințelor europene privind testele de laborator și sănătatea pacienților”.

Cu această ocazie au fost susținute o serie de prezentări referitoare la sistemele de management al calității în sănătate, aplicarea politicilor RENAR în activitatea de acreditare a laboratoarelor medicale.

La întâlnirea care a avut un caracter de lucru, au participat peste 240 de persoane, reprezentanți la nivel de vârf ai Colegiului Medicilor din România, ai Ordinului Biologilor, Chimiștilor și Biochimiștilor din România, ai laboratoarelor de analize medicale, membri ai Consiliului de Acreditare RENAR, conducerea executivă a RENAR, evaluatori și experți în domeniu.