Ziua Mondială a Acreditării 2018 (#WAD2018)

04.05.2018 - 11:30:00

Declaraţia comună a Xiao Jianhua - Preşedinte IAF şi Merih Malmqvist Nilsson - Preşedinte ILAC.

Ziua Mondială a Acreditării 2018 se concentrează asupra modului în care acreditarea oferă o lume mai sigură.

Așteptările pentru locuri de muncă sigure, produse sigure, transport sigur, alimente sigure, de fapt toate aspectele vieții noastre sunt împărtășite la nivel global. Totuși, statisticile arată că așteptările nu corespund realității.

Reducerea acestui decalaj este un aspect vital pentru guvern, pentru autoritățile de reglementare și pentru mediul de afaceri, fiind menit să mențină oamenii mai în siguranță la locul lor de muncă, în viața lor, în călătoriile lor și în toate celelalte segmente ale vieții lor.

Standardele, evaluarea conformității și acreditarea sunt instrumente bine stabilite și acceptate care sunt utilizate pentru a ajuta la realizarea unei lumi mai sigure. Exemple de utilizare a acestor instrumente includ: agenți de pază cu certificare acreditată în Dubai; testarea azbestului în laboratoare acreditate din Marea Britanie; certificare pentru activități de turism de aventură, în Noua Zeelandă; certificare acreditată pentru lucrătorii cu instrumente electronice, în Republica Cehă; inspecție acreditată pentru ascensoarele destinate persoanelor, în Olanda.

Una dintre cele mai importante recomandări privind beneficiile evaluării conformității aparține unui asigurator italian. Pe baza analizei raportului accidentelor de muncă între organizațiile care dețin certificare pentru sistemul de management al sănătății și securității ocupaționale, conform standardului 18001 OHSAS, și organizațiile care nu dețin o astfel de certificare, asiguratorul oferă prime de asigurare semnificativ mai mici celor certificate conform standardului deoarece acestea sunt considerate ca având un risc mult mai mic.

Utilizarea sistemelor de management care să ajute la reducerea riscurilor pentru sănătate și securitate vor fi extinse considerabil din martie 2018, odată cu publicarea primului standard ISO referitor la sistemul de management pentru Sănătate & Securitate, ISO 45001, conceput pentru a îmbunătăți performanța organizațiilor din punct de vedere al sănătății & securității prin recunoașterea riscurilor și stabilirea de obiective, politici, procese și controale în vederea minimizării acestor riscuri.

Un alt exemplu clar a modului în care acreditarea furnizează o lume mai sigură o reprezintă sistemul de justiție pentru domeniul criminalistic din Olanda, în care probele ADN sunt considerate admisibile numai dacă testele ADN sunt efectuate în laborator acreditat ISO/IEC 17025.

Efectuarea testelor ADN într-un laborator acreditat de către un semnatar al Acordului de Recunoaștere Reciprocă ILAC (MRA) reprezintă asigurarea că sistemul judiciar este susținut și că cetățenii sunt protejați în mod constant.

Aceste exemple oferă o foarte succintă introducere în domeniul vast al modalităților prin care acreditarea, evaluarea conformității și standardele pot furniza o lume mai sigură. Proiectele finalizate, materiile prime, produsele, procesele, serviciile, sistemele de management și persoanele pot fi evaluate față de un standard, cod de practică sau cerințe de reglementare de către laboratoare de încercare și etalonare, organisme de inspecție, organisme de certificare și organisme de validare și verificare (generic denumite Organisme de Evaluare a Conformității). Organismele de evaluare a conformității sunt utilizate pentru a verifica dacă produsele și serviciile sunt sigure pentru utilizare.

Acreditarea este o evaluare independentă a acestor organisme de evaluare a conformității față de standarde recunoscute, pentru a efectua activități specifice, asigurându-se astfel integritatea, imparțialitatea și competența acestora.

Prin aplicarea standardelor naționale și internaționale, guvernul, mediul de afaceri și societatea în general, pot avea încredere în rezultatele etalonărilor și încercărilor, în rapoartele de inspecție și certificările furnizate, oferind atât încredere sporită, cât și practici mai sigure.

Ziua Mondială a Acreditării 2018 oferă o excelentă oportunitate pentru a explora modul în care acreditarea poate oferi o lume mai sigură, iar pentru mediul de afaceri, guvern și autorități de reglementare posibilitatea de a găsi standardele, instrumentele de evaluare a conformității și acreditare care să le ajute în acest scop.

Pe site-urile IAF și ILAC este disponibilă și se poate descărca o broșură care oferă mai multe detalii privind modul în care acreditarea oferă o lume mai sigură.

Pentru celebrarea Zilei Mondiale a Acreditării, în peste 100 de țări vor avea loc evenimente importante, mediatizare prin intermediul presei și televiziunii, ateliere de lucru și seminarii pentru a crește gradul de conștientizare a valorii pe care acreditarea o are în susținerea unei lumi mai sigure.

Studii de caz suplimentare, material de cercetare și material suport sunt disponibile la http://www.publicsectorassurance.org/topic-areas/health-safety/.

Mesajul în limba engleză este disponibil aici.